Back Cover
Look Inside

Corpul Voluntarilor Români din Siberia (1918-1920) album

O Anabassis românească a numit istoricul Constantin Kirițescu aventura celor cinci mii de voluntari români, foști prizonieri ardeleni și bucovineni luați de ruși din armata austro-ungară și internați în lagărele de prizonieri de pe cuprinsul Imperiului Țarist, apoi înrolați ca voluntari în armata română.  Izbuncnirea revoluției bolșevice și a războiului civil rus îi împiedică pe o parte din ei să revină în țară. Prinși în vâltoarea războiului civil, se vor retrage prin luptă prin Siberia până la Vladivostok, unde, alături de voluntarii cehoslovaci, vor fi îmbarcați pe navele anglo-franceze și aduși acasă.

Elie Bufnea a fost unul dintre acești voluntari. Meritul lui, pe lângă luptele din taiga împotriva bandelor bolşevice, a fost şi păstrarea unor impresionante documente şi mărturii fotografice, şi care pentru prima dată văd lumina tiparului, ajungând astfel la cunoştinţa naţiunii române, care ar trebui să fie mândră că s-au născut din rândurile ei astfel de patrioţi.

În albumul de faţă veţi putea găsi fotografiile din colecţia lui Elie Bufnea, precum şi jurnalele de operaţii ale acestui Corp de Voluntari care a luptat pentru România Mare la mii de kilometri de ţară. De asemenea, o mare parte din numele voluntarilor ardeleni și bucovineni, localitatea etc., care au participat la războiul civil rusesc de partea amiralului Kolceak împotriva bolșevicilor în îndepărtata Siberie.

Album

Format  295×210,

168 pag

22,00 lei

Reviews

There are no reviews yet.

Be the first to review “Corpul Voluntarilor Români din Siberia (1918-1920) album”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *