Back Cover
Look Inside

Cavalerii Apocalipsei

Ion V. Emilian (1906-1985), Cavaler în Regimentul 2 Călărași, a scris poate cele mai dure și realiste memorii de război din literatura română și nu numai, apărute până acum în franceză (1974), germană și spaniolă (1977) și acum, pentru prima oară, în limba română. Amintirile sale acoperă intervalul de la cedarea Basarabiei din 1940 până la începuturile Războiului Rece, în anii ’60, dar și cu flash-back-uri mult în urmă. Frontul de Est, din Bucovina, Ucraina, pe Nipru, Bătălia de la nord de Marea de Azov, până în Crimeea, luptele contra partizanilor, dealul Kiet, peninsula Taman, apoi Caucazul și Stepa Kalmucă, bătăliile pentru despresurarea Stalingradului ca și acoperire pentru Grupul Hoth, luptele de apărare și multe altele. Apoi, implicarea în actul de la 23 august 1944, Frontul de Vest, epopeea de pe Mureș, Ungaria și Cehoslovacia. De parcă nu era destul, Waffen SS în Austria, apoi lagărele americane de prizonieri și activitatea în serviciile de informații ale armatei americane în zorii Războiului Rece, un adevărat James Bond român, asupra căruia au avut loc tentative de răpire și asasinat puse la cale de NKVD. Un Cavaler al Apocalipsei, apoi un Cavaler din Umbră, în tenebrele spionajului militar din timpul Războiului Rece.

49,00 lei

Este o onoare și un privilegiu pentru Editura Marist să ofere cititorilor români, pentru prima dată în limba română, memoriile de război ale lui Ion V. Emilian, un adevărat Cavaler al Apocalipsei. Pentru prima oară în limba română, deoarece aceste memorii au apărut în franceză în 1974, apoi în germană și spaniolă (ambele în 1977), dar mai puțin în română, limba țării sale pe care a iubit-o nespus și pentru care a luptat și și-a vărsat sângele, alături de Călărașii săi iubiți, care ar fi rămas anonimi fără amintirile lui Ion V. Emilian.

Ion V. Emilian este un personaj aparte, deosebit față de oricare altul care și-a scris memoriile de război, amintirile din cea mai crudă și intensă conflagrație ce a cunoscut-o omenirea, numită acum al doilea război mondial. Nu numai din cauza faptului că a luptat în unele dintre cele mai dure bătălii ce le-a cunoscut acest conflict unic în istoria războaielor, dar și prin faptul că amintirile sale acoperă un interval mult mai larg, de la cedarea Basarabiei din 1940 până la începuturile Războiului Rece, în anii ’60, dar și cu flash-back-uri mult în urmă. În toate aceste evenimente implicat direct, un luptător în prima linie până la ultima suflare, un războinic al timpurilor moderne.

E suficient să facem o scurtă sinteză, Frontul de Est, din Bucovina, Ucraina, pe Nipru, Bătălia de la nord de Marea de Azov, până în Crimeea, luptele contra partizanilor, dealul Kiet,  peninsula Taman, apoi Caucazul și Stepa Kalmucă, bătăliile pentru despresurarea Stalingradului ca și acoperire pentru Grupul Hoth, luptele de apărare și multe altele. Apoi, implicarea în actul de la 23 august 1944, Frontul de Vest, epopeea de pe Mureș, Ungaria și Cehoslovacia. De parcă nu era destul, Waffen SS în Austria, apoi lagărele americane de prizonieri și activitatea în serviciile de informații ale armatei americane în zorii Războiului Rece. Fără îndoială, veți descoperi aici un James Bond român, atâta doar că cele povestite de el sunt reale, inclusiv tentativele de răpire și de asasinat împotriva sa puse la cale de NKVD, pentru care a fost ani în șir o problemă insurmontabilă, pentru rezultatele sale în munca de informații, dar nu numai informații, ci și confruntări directe cu agenții NKVD. Cum spunea el însuși, un Cavaler din Umbră.

Da, acesta este termenul, Ion V. Emilian a fost un Cavaler. De la vârsta de cinci ani, în 1911, de când a încălecat prima oară, el și-a dorit să fie Cavaler. Chiar dacă valurile vieții vor face ca în perioada interbelică să devină avocat, chiar și prefect, chemarea îl va aduce în rândul cavaleriei române, în Regimentul 2 Călărași, alături de care va parcurge drumul de foc și sânge, începând cu cedarea Basarabiei din 1940, la Cetatea Albă, până în Cehoslovacia, în 1945, și mai departe, în Waffen SS.

În memoriile sale, Ion V. Emilian este foarte dur și foarte sincer. Am publicat la editura noastră multe memorii de război, am studiat altele, atât ale românilor, cât și ale străinilor, dar nu am găsit în niciunele dintre acestea o atâta sinceritate și o descriere mai reală a atrocităților războiului. Pur și simplu, tot ce scrie Emilian este mai mult decât cutremurător. Este îngrozitor! Și toate acestea el le-a văzut și le-a trăit! De la civilii bombardați la răniții mutilați sau crucificați, parcă ni se desfășoară în fața ochilor un film de groază! Iar scenele de luptă sunt cele mai cutremurătoare posibile, nici chiar cel mai realist film de război nu a putut cuprinde în imagini cele descrise de Ion V. Emilian în cuvinte, și sunt scene pe care el însuși le-a trăit! Este războiul dur și brutal peste limitele imaginabilului.

Ion V. Emilian este sincer și cu el însuși, când recunoaște că sub un bombardament de artilerie sovietic și-a pierdut controlul sfincterelor și și-a umplut pantalonii de materii fecale, dar și că după vederea răniților români rămași în urmă, uciși în chinuri de către sovietici, a ordonat înaintea atacului: cel ce ia vreun prizonier îl ucid cu mâna mea! Sincer până la capăt, descrie execuția cu propria lui mână a unor ruși ce au ridicat mâinile. Așa ceva nu veți găsi în nicio relatare a unor memorii de război. Dar este războiul adevărat, războiul total, așa cum nu-l veți vedea în filme sau cărți. Este adevărul, așa cum a fost, descris cu realism, duritate și sinceritate de un om, un Cavaler care și-a dus povara până la capăt.

În zeci de bătălii, inclusiv în lupte corp la corp, reușește să scape teafăr, în timp ce în jurul său se prăbușesc prieteni și cunoscuți. Asta i-a atras porecla dată de unul dintre subordonați, cea de Piele de Drac, poreclă care s-a transmis mai sus, fiind cunoscut așa până la Statul Major. Nici el nu-și poate explica cum a scăpat teafăr din atâtea lupte (deși a fost rănit de două ori, dar nu grav, și a putut reveni în luptă), dar această faimă de invulnerabil s-a transmis mult după încheierea războiului. Într-o tentativă eșuată a NKVD-ului de a-l răpi în 1949, a fost găsit un raport detaliat despre el, iar la final era scris: Notă importantă: Pare a fi protejat de șansă.

Călărașii săi nu au fost niște fitecine. Au luptat și au jalonat cu sângele și trupurile lor sfârtecate de explozii, doborâte de rafale de mitraliere, ciuruite de gloanțe, călcate de tancurile T-34, străpunse de baionete, drumul de foc și sânge al Regimentului 2 Călărași, de la Prut, din Bucovina, peste Nistru, peste Bug, la Nipru, la Mihailovka, apoi peste Nipru, în Bătălia de la nord de Marea de Azov, apoi pătrunderea în Crimeea, marile bătălii de aici, rezistențele la debarcările rușilor, luptele cu partizanii, efortul și ruperea frontului spre Kerci, apoi Kuban, Stepa Kalmukă, luptele pentru Stalingrad… Pe frontul de vest, vor lupta în Transilvania, la Oarba de Mureș, în Ungaria și Cehoslovacia, un regiment de eroi, Călărași voluntari, care și-au lăsat căminele să lupte pentru România. Până la capăt, până la ultima suflare.

Au fost scene ne neînchipuit, poate anacronice, care credeam că nu mai sunt posibile în războiul modern al acelor vremi, alături de scenele crude caracteristice, dar de o duritate extremă: șarje de cavalerie cu sabia în mână, atacuri asupra tancurilor, asupra cazematelor, marșuri călare epuizante prin deșert sau viscol, rezistențe disperate contra valurilor infanteriei sovietice, lupte crude la baionetă sau cu chiar cu sabia, ca și acum sute de ani, totul într-o derulare rapidă ca și secvențele unui film cinematografic, momente de groază, durere, foc și oțel, explozii și rafale de mitralieră, lovituri de sabie și înjunghieri de baionetă.

Pe Frontul de Vest,  în ianuarie 1945 în Cehoslovacia, împreună cu 119 dintre Călărașii săi, prinși între dilema de a fi uciși într-un atac frontal fără speranță împotriva unei poziții inexpugnabile germane, ordonat de către sovietici, sau a trece la germani, Ion V. Emilian alege împreună cu Călărașii săi varianta a doua. O acțiune poate unică în istoria războaielor, au trecut dincolo.

De aici începe un alt traseu al destinului lui Ion V. Emilian. De la început a avut o relație specială, fiind bine cunoscut liderilor militari români, dar și germani, cu care s-a întâlnit și a discutat în timpul campaniei din est, cum ar fi generalul Manstein, care l-a decorat personal cu Crucea de Fier, sau cu Joseph Sepp Dietrich, conducătorul Diviziei Blindate Leibstandarte Adolf Hitler. Astfel, după numeroase peripeții, descrise în amănunt în memoriile sale, îl vedem pe Ion V. Emilian Hauptsturmführer în Waffen SS unde luptă în Austria împotriva unei Divizii de Gardă sovietice. Capitularea Germaniei îl face să încerce să se strecoare spre vest, împreună cu grupa sa, către Spania, la sugestia subordonaților săi, verii olandezi Van Houten, deținătorii mărcii de cacao și astăzi consumată și celebră.

Capturați de americani, vor trăi tragedia lagărelor americane, unele dintre ele rivalizând în brutalitate și mizerie cu cele sovietice, fapt despre care nu se povestește deloc în ziua de astăzi. Generalul Patton va interveni direct aici. Emilian ajunge din lagăr în lagăr, dar va continua cum poate propaganda anticomunistă. Are surpriza să fie cerut de comisia română de repatriere, reușește să evite capcana, și continuă propaganda anticomunistă în lagărele de refugiați din Austria.

Pe lângă cea a comuniștilor, activitatea sa atrage atenția serviciilor secrete ale armatei americane, care îl abordează, astfel că ulterior Ion V. Emilian ajunge un important agent de informații, aducând servicii de neprețuit americanilor în lupta cu NKVD-ul rusesc, primele confruntări de la începutul Războiului Rece. Da, Ion V. Emilian a fost un James Bond român, cu acțiuni directe sau culegere de informații, conducând rețele de informații, sau de extragere a unor personalități din teritoriul ocupat de Armata Roșie. Mulți dintre membrii de seamă ai emigrației românești în Occident își datorează salvarea de dincolo de Cortina de Fier rețelelor instituite și coordonate de Ion V. Emilian, mulți recunoscând public asta. A luptat pe frontul invizibil la fel cum a luptat pe front în război, cu dăruire și abnegație, cu toată puterea și energia. Iar asta i-a atras dușmănia NKVD-ului, care va pune la cale mai multe încercări de răpire sau de asasinare. Toate eșuate, cu pierderi grele pentru inițiatori.

Dar răzbunarea comuniștilor nu se va lăsa așteptată, fratele său cade victimă nevinovată în 1949, executat de comuniști la București, iar în 1962, mama sa, în vârstă de 86 de ani, este ucisă de o mașină neagră a Securității.

Doar ca și răzbunare și ca să-i închidă gura lui Ion V. Emilian, care publică un ziar anticomunist în exil, numit Stindardul, care apare până în 1985, anul morții sale în Germania Federală.

În cele 154 de numere ale Stindardului, apărute între 1953 și 1985, ziar al exilului românesc, apărut cu mari greutăți și doar cu sprijinul material al românilor din afară, Ion V. Emilian, ca și director și redactor șef, oferă analize atente și pertinente ale epocii și ale României supuse regimului comunist, plus memorii neprețuite ale participanților români la marea conflagrație mondială refugiați în Occident, multe din ele unice, reușind astfel să salveze pentru posteritate fapte și evenimente care altfel ar fi fost pierdute.

Pierdute pentru noi ar fi fost și memoriile sale, apărute acum 46 de ani și aproape de negăsit, dacă nu am fi reușit să obținem cu greu un exemplar de la un anticariat parizian, după ce am aflat povestea lui de la un prieten al editurii noastre, domnul Radu Greuceanu din Canada, care a avut amabilitatea să ne pună la dispoziție și unele copii din Stindardul. Îi mulțumim pe această cale, la fel cum îi mulțumim pentru scurta biografie a lui Ion V. Emilian pe care a avut amabilitatea să o scrie pentru această primă ediție în limba română.

Ion V. Emilian, patriotul român care a vărsat sânge și sudoare pentru țara sa România, care și-a dedicat fiecare clipă luptei pentru eliberarea României, nu a mai avut șansa să își revadă patria, a murit printre străini la 46 de ani de când a pășit alături de armata română dincolo de linia de demarcație din vest. Parcă ar fi presimțit asta, scrie în memoriile sale la momentul la care trece granița adevărată, cea din 1918: Am fost întotdeauna sentimental, dar trecând limita simbolică care nu spune mare lucru, o impresie dureroasă mă cuprinde: Țara mea iubită, te părăsesc din nou, te voi mai revedea vreodată?

Nu a mai văzut-o niciodată, dar spera ca și cartea lui să ajungă să fie cunoscută în țara sa România, chiar scrie în memorii, în perioada de vârf a Războiului Rece: această carte va ajunge într-o zi și în România, fiindcă nicio frontieră, nicio putere autoritară nu a putut împiedica o carte să circule liber.

Din păcate, nu a fost chiar așa. La 6 iulie 1985, după o viață întreagă dedicată României,  Cavalerul Ion V. Emilian li se alătură Călărașilor săi, alături de Garbiș, Raicea, Mazilu, Mihai Coliopol și mulți alții, alături de care poate galopa călare pe iubiții lor cai pe întinderile nesfârșite ale Cerului… Cinci ani mai târziu, România era liberă, visul vieții sale…

La 35 de ani de la trecerea lui din această lume și la 30 de ani de libertate a țării sale, urmașii bravilor săi Călărași alături de care a luptat și a sângerat pentru România, dar și poporul pentru care și-a sacrificat întreaga viață, pot avea la dispoziție amintirile sale, pentru a cunoaște adevărul, așa cum a fost, cum s-au luptat și s-au bătut românii, Călărași țărani și Cavaleri, pentru neam, cruce și credință, pentru ca astăzi să ne mai numim români și încă să vorbim românește.

Cavalere, iartă-ne că am întârziat treizeci de ani pentru a spune românilor ce ați făcut voi pentru țara noastră! Iartă-ne că am așteptat atât de mult! Fiindcă voi nu ați așteptat nicio clipă când Țara v-a chemat! 

Reviews

There are no reviews yet.

Be the first to review “Cavalerii Apocalipsei”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *