Vraja Africii

Considerăm de datoria noastră să readucem în mintea cititorului cine a fost Mihai Tican Rumano, cel despre care scriitorul Valentin Borda, un demn exeget al scriitorului, în cartea sa Pe urmele lui Mihai Tican Rumano scria că a fost un personaj mirobolant şi aventuros, unul dintre cei mai mari călători ai tuturor timpurilor. El poate fi comparat, într-un fel, cu al său confrate întru scris, Panait Istrati, cu neegalatul explorator englez H. M. Stanley, cu Sever Pleiniceanu şi cu atâţia temerari, deschizători de drumuri în pădurile virgine ale Africii.

Mihai Tican s-a născut la 2 iulie 1895, în Berevoieşti-Pământeni, judeţul Argeş, fiul lui Nicolae Tican, tăietor de lemne, şi al Saftei, având o copilărie săracă, într-o familie numeroasă. Parcurge ciclul elementar al şcolii la el în sat. Plecând din sat, la unsprezece ani, ajunge, pentru un scurt timp, băiat de prăvălie la un negustor din Câmpulung-Muscel, apoi fuge la Bucureşti, de unde ia drumul Brăilei, oraşul lui Panait Istrati, pentru ca ajungând la Constanţa să se îmbarce ca ajutor de bucătar pe un vas sub pavilion italian: mă înstrăinasem la vârsta de 13 ani declara Mihai Tican (Spovedanii în vol. Spania, 1938). După ce stă câteva luni vânzător la un Don Rafael din Neapole, îşi continuă călătoria până la Mogadiscio (capitala Somaliei).
Această experienţă e începutul unor pasionante aventuri ce îl vor purta în largul lumii. Se îmbarcă, apoi, pe un vapor cu destinaţia Argentina, ţara în care, după cum îşi va aminti scriitorul, „a gustat” toate bucuriile şi deznădejdile vieţii de hazard (cuvânt înainte, în vol. Argentina, 1938). În perioada anilor 1908-1932 a avut o existenţă tulburătoare, aventuroasă, cu peripeţii oferite de miracolul unei lumi care-şi schimba succesiv decorul. În cei 14 ani cât a stat în Argentina, Mihai Tican Rumano a fost rând pe rând, hamal, şofer, văcsuitor de ghete şi publicist. La Buenos Aires este luat sub ocrotire părintească de o familie care-i oferă posibilitatea continuării studiilor începute în ţară. Apoi, strălucit autodidact, el îşi îmbogăţeşte cunoştinţele generale şi îşi însuşeşte limbile spaniolă, franceză, portugheză şi greacă.

Drumeţ prin vocaţie, din Argentina va călători în 1914 în America de Nord (Mexic, Canada), în Australia, Noua Zeelandă şi Antile.
La 19 ani începe să colaboreze cu însemnări de călătorie la zia-rele şi revistele din La Plata (El Eco) şi Buenos Aires (Corras y Carretas, Prensa de Buenos Aires) semnând Mihai Tican, la care va adăuga ulterior pseudonimul său literar RUMANO (Românul). Aici, Mihai Tican, ia contact cu mediul gazetăresc. Acumulase o serie de experienţe care puteau fi relatate unui public dornic de inedit.
Din 1914, el va plasa în ziare din Argentina articole despre ţara îndepărtată de la poalele Carpaţilor. Când se afla în America de Sud, în 1927, îi apar în foi din La Plata, Rio de Janeiro, Ciudad de Mexico, Montevideo, diverse însemnări semnate Mihai Tican-Rumano (adică Românul, adaos care intră curând în alcătuirea numelui său).
Plină de nostalgie, prima carte a lui Mihai Tican-Rumano, Despre pământul drag al patriei mele, scrisă în spaniolă şi netradusă în română, iese de sub teascuri (în două volume) în 1916 la Buenos Aires. Alt titlu al acestui roman este Iubesc pământul meu (vezi Magazin, nr. 398/1965). În acest volum, scriitorul Mihai Tican Rumano notează dorul său : Adeseori în depărtarea la care mă aflam, mă năpădea nostalgia plaiurilor părăsite şi dorul de ai mei de acasă. Obosit şi însetat, jinduiam, de pe pământurile străine, pe care le cutreieram, după umbra odihnitoare a mesteacănului din grădina noastră, după gâlgâitul răcoritor al Cacovei, la răstoace, după mângâierile dulci ale mamei.
Revine în România, unde este recrutat şi încorporat într-un regiment de infanterie. Se pare că a luat parte la lupte, în perioada primului război mondial, în Transilvania, de unde, fiind rănit grav, după ce cade prizonier reuşeşte să evadeze.
În toamna lui 1919 pleacă pe mare spre Italia, unde îşi deschide, însă fără succes, un birou de agentură.
După cinci ani, se reîntoarce în America de Sud, în 1923, unde îl cunoaşte în portul La Plata pe belgianul Georges Laffite, reprezentantul unei case de comerţ din Congo Belgian cu care leagă o strânsă prie-tenie în peregrinările sale prin Africa. De acolo, traversând Atlanticul, se angajează într-o lungă şi fascinantă călătorie în Africa Occidentală şi Centrală (1923-1924), continentul negru ademenindu-l cu o vrajă de neînvins. Curiozitatea irezistibilă de a vedea ce e dincolo de ceea ce ştii, mirajul şi beţia naturii şi a spaţiului, lehamitea ce te cuprinde când răbdarea ţi-a ajuns la buza de sus a paharului sunt numai câteva faţete a ceea ce se cheamă Dor de ducă. Citez, din nou, pe Mihai Tican Rumano, care mânat de acest irezistibil dor, îndreptându-se, din nou, spre Africa declara: Acest dor l-am ascultat şi l-am urmat ca un lunatic.
La iniţiativa belgianului Georges Laffite, în 1923-1924, face prima expediţie pe pământul african, care-l va fermeca şi obseda toată viaţa: Neastâmpărul m-a purtat prin cele două Americi, Africa, Asia, Australia şi Europa… Cel mai drag, însă dintre toate mi-a fost Africa. De ce ? N-aş putea spune. A fost ceva mai presus de puterea mea de înţelegere. L-am iubit.(vezi Drumeţ prin Africa, în Secolul 20/1962). Timp de 13 luni, însoţit de prietenul Laffite va colinda Africa Occidentală, vizitând Senegalul, Mauritania, Guineea, Guineea-Bissau, Sierra-Leone, Coasta de Fildeş, Congo, Angola, Nigeria, Gabon, Liberia. La întoarcere se opreşte la Madrid.
Din 1929 până în 1930, la Madrid, scoate şi încă într-un tiraj remarcabil, un săptămânal ilustrat DACIA, organ hispano-italo-român, plin de informaţii privind România, în care popularizează plaiurile româneşti şi cultura ţării. Ziarul apare în limbile spaniolă, franceză şi română. În paginile ziarului au publicat Nicolae Iorga, Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Cezar Petrescu, Victor Eftimiu ș.a. Ctitorul, redactorul şi corectorul revistei, Mihai Tican-Rumano, publică aici articole despre folclorul românesc, artele populare decorative şi alte articole de informare despre ţară.
Demnă de remarcat aprecierea scriitorului Cezar Petrescu la adresa autorităţilor române care nu făceau nimic pentru popularizarea ţării şi a frumuseţilor ei:
…N-am ştiut să dăm cea mai mică atenţiune unui compatriot care şi-a făcut din presa spaniolă şi hispano-americană o mare reputaţie, pusă, toată în serviciile noastre, vorbind întotdeauna cu dragoste şi însufleţire de ţară, prezentându-se apărător dezinteresat şi brav al cauzei noastre de câte ori i-a căzut prilejul.
Se stabileşte în Spania (1924-1931, cu intermitenţe), patria lui Cervantes, Cristofor Columb, Goya, Gaudi, la Barcelona, care devine oraşul activităţii sale literare.
În 1925 face o expediţie cinegetică de-a lungul fluviului Congo.
În 1927 începe colaborarea cu diferite articole şi reportaje de călătorie în periodicele din Barcelona şi Madrid: El Dia Grafica, Heraldo de Madrid, El Sol, La Libertad, A.B.C., colaborare care va dura până în anul 1930.
Vede lumina tiparului la Barcelona (de altfel, în acest oraş îi vor apărea toate cărţile în limba spaniolă), primul memorial de călătorie al lui Mihai Tican-Rumano: La Vida del Blanco en la tiero del negra care în 1929 apare şi la editura Universul din Bucureşti.
Ignacio Ribeira Roviro scrie: E atât de cunoscut (n.n. în Spania) încât orice elogiu adus ar fi inutil, publicul primindu-i operele cu ideea, de mai înainte formată, pe care o inspiră numele lui Mihai Tican-Rumano şi care în noua sa lucrare Viaţa albului în ţara negrului ne dă o dovadă în plus a talentului său de povestitor exotic. n 1928 editează noi cărţi în limba spaniolă, care-l vor face cunoscut în peninsula Iberică: Perdidos entres las fieras (Pierduţi printre fiare), volum netradus la noi, El hombre-mono y sus muheres (Omul maimuţă şi femeile lui), publicat în româneşte cu titlul Misterele continentului negru, La danza de los canibales (Dansul canibalilor), El monstrua del aqua (Monstrul apelor), El lago de los elefantes (Lacul cu elefanţi), El en corazon de la selva virgen (În inima pădurii virgine)- carte netradusă şi nepublicată la noi până acum.